Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

logo_AmadeusIQ

Părinții au acum posibilitatea să descopere talentul și nivelul de dezvoltare emoțională al propriilor copii în cadrul programului național de evaluare și consiliere psihologică şi aptitudinală pentru copii și tineri, AmadeusIQ derulat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cu sprijinul Diverta. Primele evaluări vor avea loc pe 22 februarie 2012, în librăria Diverta din Pitești, Calea București nr.36, etaj 1. 

Toţi părinţii doresc să aibă un copil talentat care să exceleze într-un domeniu sau altul, dar este dificil pentru ei să descopere, la timp şi corect, care este talentul respectiv. Potrivit specialiștilor, indiferent de vârstă, cunoaşterea propriului potenţial te ajută, în primul rând, să-ţi atingi limitele şi, în funcţie de nevoie şi de interes, să-ţi dezvolţi abilităţile native. Fiecare persoană are însă, un ritm de dezvoltare propriu şi de achiziţionare a abilităţilor particulare.

La copii, înclinaţiile pentru un anumit domeniu de activitate se manifestă devreme şi se exprimă prin ușurința, rapiditatea, calitatea şi originalitatea execuţiei produselor în respectiva activitate, fără o pregătire specială sau un exerciţiu îndelungat. Însă aceste aptitudini se pot pierde repede dacă nu sunt descoperite şi dezvoltate corespunzător.

În acest scop, Fundația Dan Voiculescu a demarat programul AmadeusIQ în cadrul căruia, cu ajutorul psihologilor şi al personalului specializat, fiecare copil își poate descoperi aptitudinile native – talentul, nivelul inteligenţei emoţionale, abilităţile, resursele de care dispune şi cele pe care are nevoie să le acumuleze, antreneze şi să le dezvolte.

Programul AmadeusIQ se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, care excelează deja într-un domeniu şi vor o confirmare că se află pe drumul cel bun, au nevoie de consiliere pentru dezvoltarea abilităţilor şi a talentului sau doresc să descopere în ce domeniu pot face performanță.
Copiii din întreaga țară se pot bucura de aceste oportunități pentru că, evaluările AmadeusIQ se desfășoară în reţeaua națională de librării Diverta. În prealabil, este necesară înscrierea iar aceasta se poate face online, pe www.fundatiadanvoiculescu.ro

Orașul Pitești este prima localitate în care copiii și tinerii vor avea ocazia de a se întâlni cu specialiștii Fundației Dan Voiculescu. Evaluările vor avea loc miercuri 22 februarie, în intervalul orar 11.00-14.00. Următoarele orașe în care au fost programate evaluări sunt: Sibiu, Ploiești, Craiova și Constanța. Programul detaliat al întâlnirilor poate fi consultat și pe www.fundatiadanvoiculescu.ro. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

logo_AmadeusIQ
DorohoiNews.ro, 21-02-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.02.2012 la 21:07

Cand vor fi preselectii si in zona Botosaniului??

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro